Sute de pachete de tigări confiscate la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Săcueni-Letavertes au depistat, ascunse într-un microbuz care s-a prezentat la ieşirea din România, 200 de pachete de ţigări. Captură este a doua în decurs de 24 de ore, în primul caz fiind confiscate alte 600 de pachete de ţigări ucrainene.
Potrivit poliţiştilor de frontieră, la PTF Săcueni-Letavertes s-a prezentat, pe sensul de ieşire din ţară, Andrei M., de 51 de ani, domiciliat în Satu-Mare, conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Satu-Mare. La controlul efectuat de poliţiştii de frontieră au fost descoperite, ascunse în peretele din partea stângă a microbuzului, cantitatea de 160 pachete ţigări marca „Marlboro" şi 30 pachete tigari marca „Ronson", cu timbru românesc, pentru care conducătorul auto nu avea documente de provenienţă. Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 1.128 lei, a fost confiscată şi urmează a fi depusă la Camera de Corpuri Delicte a IJPF Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.