Tablourile lui Vâlcov - de la 1.200 până la 114.000 de euro - Tezaurul de artă al unui bugetar
Lucrările de artă găsite la percheziţiile din dosarul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov au valori cuprinse între 1.200 de euro, precum este "Prapor", de Horia Bernea, şi 114.000 de euro, un tablou semnat de pictorul Auguste Renoir, intitulat "Femme nue couchee". Printre tablouri au fost găsite trei lucrări de Picasso care au fost trimise la expertiză în străinătate.
Anchetatorii au identificat cele aproximativ o sută de tablouri găsite la percheziţiile din dosarul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov şi le-au trimis la expertiză unor specialişti evaluatori şi muzeografi, printre operele de artă fiind şi trei lucrări semnate Pablo Picasso. Surse judiciare au declarat că printre tablourile identificate se află trei opere de artă semnate Pablo Picasso - "Lupta Centaurilor, III", "Pictor în atelier" şi "Regele", imposibil de evaluat în ţară deoarece nu există experţi evaluatori în opera celui mai bine vândut pictor modern. De asemenea, au mai fost identificate tablourile: "Portret" - de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, "Micul dejun" - de Eustaţiu Stoenescu, "Lan de grâu", "Grădina Cişmigiu" - de Samuel Mützner, "Prapor" - de Horia Bernea, "Zână", "Zâne", "Victor Hugo" - de Andy Warhol. Tablourile "Lan de grâu" şi "Grădina Cişmigiu", ambele realizate de pictorul Samuel Mützner, au fost scoase la vânzare în 2013, la casa de licitaţii Goldart din Bucureşti. Astfel, tabloul "Lan de grâu", realizat în ulei pe carton, nesemnat, dar pe verso având o autentificare din partea nepotului artistului şi care provine din colecţia familiei, a fost adjudecat cu suma de 4.000 de euro, sub preţul estimat. De asemenea, tabloul "Grădina Cişmigiu", al aceluiaşi pictor, o operă în ulei pe carton, ce are autentificarea nepotului artistului şi provine din colecţia familiei, a fost cumpărat cu suma de 3.000 de euro, sub preţul estimat, tot în 2013.
Pe de altă parte, un alt tablou găsit de procurorii DNA este "Prapor", de Horia Bernea, realizat în ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu violet. Opera, intitulată stânga jos, cu violet, "PRAPOR", a fost adjudecată în 2014, la o licitaţie Artmark din Capitală, pentru suma de 1.200 de euro. O altă pictură este "Micul dejun", de Eustaţiu Stoenescu, în ulei pe carton, care a fost vândută la o licitaţie a casei Artmark, în anul 2014. Semnat, intitulat, localizat şi datat "E. Stoenesco, «Interieur», Paris, 1949", tabloul a fost adjudecat cu suma de 2.600 de euro. Totodată, desenele din tuş pe hârtie "Zână" şi "Zâne", de Andy Warhol, apar pe site-ul casei de licitaţii Christie's cu o valoare estimată cuprinsă între 5.000 şi 7.000 de dolari, respectiv 4.000 şi 6.000 de dolari. O piesă mai scumpă găsită de procurorii DNA este "Victor Hugo", de Andy Warhol, un desen în grafit, care apare pe site-ul de licitaţii online Christie's cu o valoare estimată între 20.000 şi 30.000 de dolari. De asemenea, un alt tablou despre care procurorii afirmă că îi aparţine lui Darius Vâlcov, intitulat "Femme nue couchee", de Auguste Renoir, a fost adjudecat cu suma de 114.963 de euro, potrivit site-ului de licitaţii cornettedesaintcyr.fr.
Unele dintre tablourile găsite de procurorii DNA nu au fost identitificate în niciun catalog de profil şi nici nu au fost expuse public, după cum au declarat specialişti în domeniu.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cele trei lucrări de Pablo Picasso, specialiştii au precizat că nu pot face o estimare, având în vedere că în România nu există experţi evaluatori în opera celebrului artist.
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, arestat la domiciliu în dosarul în care este cercetat pentru corupţie, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), ieri, după ce la percheziţii au fost găsite aproximativ o sută de tablouri.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii DNA au făcut joi percheziţii în Bucureşti şi judeţul Olt, la firme şi la persoane de încredere ale fostului ministru al Finanţelor. Anchetatorii au găsit la percheziţii aproximativ o sută de tablouri, printre care şi opere ale lui Picasso, Corneliu Baba şi Nicolae Grigorescu, care ar fi fost achiziţionate de la case de licitaţii. În urma cercetărilor, au fost identificate două case de licitaţii din Bucureşti, de unde ar fi fost achiziţionate tablourile, cele mai multe fiind cumpărate de Lucian Petruţ Şuşală pentru Darius Vâlcov. Sursele citate au precizat că Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere.
Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă, au mai arătat sursele citate. Conform aceloraşi surse, din datele anchetei nu rezultă că Vâlcov era cunoscător de artă, dar a identificat în achiziţia operelor de artă o posibilitate de a ascunde provenienţa banilor obţinuţi prin traficarea influenţei şi fapte de corupţie.
Tablourile ridicate la percheziţii au fost date, ieri, unor specialişti evaluatori şi muzeografi, pentru a fi expertizate, a declarat procurorul şef adjunct al DNA, Călin Nistor, precizând că majoritatea operelor de artă au fost cumpărate din străinătate, prin case de licitaţii. Adjunctul şefului DNA a precizat că procurorii cunosc cu certitudine cui aparţin operele de artă, dar având în vedere că ancheta se află încă într-o fază incipientă, nu poate spune că acestea îi aparţin sau nu lui Darius Vâlcov.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.