Tamponare în lanţ pe strada Dragoş Vodă
Trei autoturisme au fost implicate, ieri, într-un accident produs în Oradea, dar din fericire, niciunul dintre şoferi sau pasageri nu a suferit leziuni grave. Poliţia a ajuns la faţa locului pentru cercetări.
După ce şoferul unei autoutilitare a acroşat, marţi, un autoturism în sensul giratoriu de la intrarea în municipiul Oradea dinspre Sânmartin, ieri, s-a produs o altă tamponare, în care au fost implicate trei autoturisme. Incidentul a avut loc pe strada Dragoş Vodă, în jurul orei 12.30. Şoferul unui autoturism înmatriculat în Bucureşti a oprit pe a doua bandă, în apropierea unei staţii de autobuz. O maşină care circula în acelaşi sens a oprit la rândul ei, în spatele primului autoturism. Din păcate, şoferul unui Volvo nu a observat la timp cele două maşini, izbindu-le în plin. Coliziunea în lanţ a dus la avarierea serioasă a vehiculelor, însă, din fericire, niciuna dintre persoanele implicate nu a avut de suferit leziuni, scăpând doar cu o sperietură. În prima maşină se aflau şi doi copii, care, de asemenea, nu au fost răniţi. La faţa locului au sosit echipajele de urgenţă, poliţiştii demarând cercetările pentru a stabili cum s-a produs tamponarea şi cine se face vinovat de producerea acesteia. În urma incidentului, traficul pe strada Dragoş Vodă a fost îngreunat, circulându-se preţ de câteva zeci de minute pe o singură bandă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.