Un bărbat de 19 ani, din Bratca, a fost depistat marți, 11 iulie, de polițiștii rutieri bihoreni, în flagrant delict, în timp ce transporta, cu un autoturism, aproape 20.000 de țigarete, netimbrate legal.

Pe raza localității bihorene Gheghie, polițiștii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 19 ani, din comuna Bratca, județul Bihor, în timp ce transporta, în portbagajul unui autoturism, 19.800 de țigarete (990 de pachete de țigări), nemarcate legal, în legătură cu care există suspiciunea că ar proveni din contrabandă. Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat la aprox. 14.000 de lei.

Țigaretele netimbrate, descoperite în autoturismul condus de tânărul de 19 de ani, au fost indisponibilizate în vederea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă asimilată, variantele normative de deținere și transport.