Tânără prinsă în timp ce vindea o sută de comprimate de ecstasy - Orădeancă arestată
O tânără de 25 de ani din Oradea a fost arestată după ce polițiștii au prins-o în flagrant în timp ce încerca să vândă droguri.
Poliţiştii au prins în flagrant delict, în municipiul Oradea, o tânără, de 25 de ani, din aceeași localitate, în timp ce ar fi comercializat 100 de comprimate de ecstasy, drog de mare risc. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat luni o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Oradea, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, anunță Poliția Română.
„Astfel, polițiștii au prins în flagrant delict, în municipiul Oradea, o tânără, de 25 de ani, din aceeași localitate, în timp ce ar fi comercializat 100 de comprimate de ecstasy. Ca urmare a constatării tehnico-științifice efectuate de către specialiștii Laboratorului de Analize și Profil al Drogurilor Cluj-Napoca, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de comprimate are ca substanță activă MDMA, drog de mare risc”, potrivit comunicatului IGPR.
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare au luat marți măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de persoana în cauză, ulterior aceasta fiind prezentată unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.