Tânără rănită de un şofer fără permis
O tânără de 19 ani a fost rănită, sâmbătă, în urma unui accident de circulaţie produs pe strada Atelierelor din Oradea. Din primele cercetări, şoferul vinovat de incident s-a urcat la volan, deşi nu deţinea permis de conducere.
Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 16:30. Un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unui autoturism Dacia, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi nu a mai putut controla maşina. În plus, spun poliţiştii, pe lângă poleiul existent pe carosabil, de vină pentru producerea accidentului a fost şi lipsa de experienţă a şoferului care, se pare, nu deţine permis de conducere. Tânărul nu a reuşit să redreseze vehiculul, care s-a izbit violent de o bordură de pe marginea şoselei. În urma impactului, maşina a fost serios avariată, iar pasagera din dreapta faţă a suferit mai multe răni. La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care a acordat victimei primul ajutor şi a transportat-o la spital pentru investigaţii suplimentare şi îngrijiri de specialitate. Pe de altă parte, Serviciul Poliţiei Rutiere a demarat o anchetă în acest caz, în urma căreia se va stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul, dar şi dacă şoferul s-a urcat într-adevăr la volan fără să aibă dreptul de a conduce.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.