Tânărul circula cu peste 90 de km/oră, prin localitate - Şofer drogat, prins pe DN1
Un şofer a fost depistat de polițiștii bihoreni în trafic, în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă și sub influența drogurilor.
otrivit IPJ Bihor, sâmbătă, pe DN1, în Cornițel, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Aleșd au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din localitatea Aleșd, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 93 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h. În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri din Aleșd continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, duminică, în Almașu Mare, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, localnic, în timp ce conducea o autoutilitară, având o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot duminică, în Tileagd, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din localitatea Tilecuș, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, duminică, în Sântandrei, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un localnic de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi pe Calea Aradului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Miersig, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sâmbătă, pe strada Iosif Vulcan din Valea lui Mihai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.