În noaptea de vineri spre sâmbătă, un bărbat de 35 de ani, Iuliu M., din satul Săldăbagiu de Munte, comuna Paleu, în timp ce îşi păzea propria livadă de piersici, a fost ameninţat de trei persoane, care i-au spus să părăsească livada pentru a putea fura fructele. Deşi a fost încercuit de cei trei agresori, bărbatul, folosindu-se de o bâtă pe care o avea la îndemână, l-a plesnit în cap pe unul dintre cei trei hoţi. Victima, Şandor B., în vârstă de 34 de ani, din Oradea, a suferit, în urma loviturii, mai multe leziuni. Cu toate că la scurtă vreme a fost internat în spital, unde a fost supus unei intervenţii chirugicale, acesta nu a supravieţuit şi a decedat sâmbătă, în jurul orei 18.00. Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale cercetează, acum, cazul pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.