Un tânăr de 24 de ani din localitatea Avram Iancu a ajuns azi-noapte în comă la spital, după ce tentativa de suicid prin spânzurare i-a eşuat. Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă de către rudele sale care au solicitat de urgenţă un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

 

Sinucigaşul a fost descoperit la timp de membrii familiei, care au acţionat rapid şi au tăiat frânghia pe care tânărul a folosit-o pentru a-şi pune capăt vieţii. Un echipaj al SAJ Bihor a fost solicitat de urgenţă la faţa locului, mai ales că tânărul se afla în comă profundă. Potrivit purtătorului de cuvânt de la Ambulanţă, dr. Emil Boţcău, familia a decis să nu mai aştepte sosirea echipajului de urgenţă şi să transporte personal pacientul la spital. Din fericire, la jumătatea drumului aceştia s-au întâlnit cu autospeciala care se îndrepta spre caz, au preluat pacientul şi l-au dus de urgenţă la Unitatea de Primire Urgenţe. Potrivit medicului, bărbatul a fost stabilizat şi a început să îşi revină.