Răpusă de problemele cotidiene, o sexagenară din localitatea bihoreană Derna a încercat să îşi pună capăt zilelor. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor a fost solicitat miercuri, înainte de prânz, să intervină în cazul unei tentative de suicid. Echipajul de urgenţă a constatat că pacienta, o femeie în vârstă de 60 de ani, a ingerat voluntar peste 10 tablete medicamentoase. Potrivit datelor furnizate de către Departamentul de Statistică, starea depresivă în care se afla sinucigaşa a fost accentuată şi de starea de sănătate precară în care se afla. Sexagenara, diagnosticată cu intoxicaţie medicamentoasă, a fost transportată la Spitalul Municipal "Dr. Pop Mircea" din Marghita, pentru investigaţii, starea sa de sănătate fiind stabilizată ulterior.