Două adolescente din Oradea sunt cercetate penal după ce au fost prinse de poliţişti în timp ce încercau să vândă, într-o piaţă din municipiu, 200 de petarde, alte 400 de astfel de obiecte pirotehnice fiind găsite în bagajele lor.

În cadrul unor acţiuni desfăşurate, miercuri, în pieţele orădene şi în zonele apropiate acestora, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au prins, într-o piaţă din municipiu, două tinere orădence în vârstă de 15, respectiv 14 ani, care comercializau 200 de petarde, obiecte pirotehnice a căror deţinere şi comercializare este interzisă prin lege. În urma controlului bagajelor, poliţiştii au mai descoperit asupra celor două orădence alte 400 de petarde deţinute fără drept şi comercializate în mod ilegal. În acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală, arată sursa citată. Pe lângă acţiunile vizând comercializarea obiectelor pirotehnice interzise, poliţiştii bihoreni au făcut controale şi pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ, depistarea persoanelor care comercializează mărfuri fără acte de provenienţă sau fac vânzare ambulantă în locuri neautorizate, dar şi pentru menţinerea siguranţei publice. În cadrul acţiunilor au fost legitimate 68 de persoane, cinci au fost duse la sediul Poliţiei şi au fost verificaţi 12 paznici. Poliţiştii orădeni au aplicat 31 de amenzi în valoare de 4.550 de lei. Tot miercuri, agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru furt calificat pentru doi tineri orădeni, de 20 şi 24 de ani. Ei sunt suspectaţi că, miercuri seara, au furat un telefon mobil de la un alt orădean, în timp ce se aflau într-un local din municipiu. Cercetările în acest caz continuă.