Tineri bihoreni trimişi în judecată pentru tâlhărie
Trei bihoreni au fost trimişi în judecată de procurorii orădeni pentru tentativă de tâhărie şi tâlhărie. Unul dintre ei a intrat în casa vecinei sale cu un ciorap pe cap şi a ameninţat-o pe femeie cu un pistol de jucărie, în timp ce ceilalţi doi au agresat un orădean pe stradă şi l-au urcat cu forţa într-un taxi în speranţa că vor obţine mai mulţi bani de la el.
Unul dintre cei trimişi în judecată este S.O.B., în vârstă de 22 de ani, din Sântandrei, pentru tentativă de tâlhărie. În urmă cu doi ani, în decembrie 2006, tânărul, purtând un ciorap pe cap şi având asupra sa un pistol de jucărie, a pătruns în casa vecinei sale din Sântandrei, S.C., a prins-o de gât şi, sub ameninţarea cu moartea, i-a cerut să-i dea 150 de euro. Victima l-a recunoscut după voce şi şi-a strigat tatăl, care l-a prins pe tâlhar în timp ce încerca să se strecoare prin fereastră. Potrivit anchetatorilor, inculpatul nu este la prima întâlnire cu legea penală, acesta fiind condamnat în anul 2003, minor fiind, la o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni cu închisoare, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie. Într-un alt dosar, au fost trimişi în judecată B.A.R., în vârstă de 21 de ani, din Beiuş, şi Ş.O.H., în vârstă de 19 ani, din Oradea, deoarece în noaptea de 16 ianuarie 2008, au acostat un bărbat pe strada Cuza Vodă, din Oradea, căruia i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei. Victima a căzut pe caldarâm, iar agresorii, profitând de starea de semiinconştienţă a acestuia, i-au sustras din buzunarul de la geaca pe care o purta suma de 160 lei. Tinerii nu s-au mulţumit doar cu atât. Prin ameninţare, şi-au obligat victima să îi ducă acasă şi să le dea o sumă mare de bani. Orădeanul agresat a fost luat cu forţa şi urcat într-un taxi, însă a reuşit să sară din maşină. B.A.R. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, în timp ce celălalt inculpat s-a sustras urmăririi penale, fiind trimis în judecată în lipsă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.