Titi Robert a fost urmărit general mai mulţi ani - Infractor "de top" în arest
Unul dintre cei mai căutaţi infractori bihoreni în anii 2000, Titi Robert, a ajuns în arestul Poliţiei bihorene fiind acuzat de complicitate la evaziune fiscală. Bărbatul, acum în vârstă de 47 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi infractori bihoreni, fiind acuzat şi condamnat pentru trafic de maşini, dar şi trafic de persoane sau contrabandă cu ţigări. Robert a fost urmărit internaţional timp de mai mulţi ani pentru faptele sale, acum ajungând din nou după gratii, de data aceasta alături de un grup de evazionişti ai cărui membri au fost deja arestaţi la sfârşitul lunii septembrie.
În 30 septembrie, anchetatorii bihoreni anunţau că au efectuat 35 de percheziţii în judeţele Bihor, Timiş, Dolj, Argeş, Ilfov şi în Municipiul Bucureşti, la domiciliile şi la imobilele a 15 persoane fizice şi a 20 de persoane juridice, unde exista suspiciunea că îşi desfăşoară activitatea infracţională membrii unei grupări suspectate de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de ulei şi zahăr. Trei orădeni şi un cetăţean maghiar ar fi coordonat gruparea infracţională. Cei patru sunt suspectaţi că, în perioada 2011 - 2013, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu sediul în mai multe judeţe din România, ar fi efectuat achiziţii intracomunitare de mărfuri de la diverse firme din Ungaria, în urma cărora ar fi întocmit documente justificative false de livrare, prin care erau simulate operaţiuni fictive, respectiv livrări intracomunitare de produse agroalimentare, efectuate către firme din Ungaria, Bulgaria şi Belgia. Mărfurile erau, în realitate, valorificate pe teritoriul României. De asemenea, cele patru persoane sunt bănuite că ar fi achiziţionat mărfuri de pe teritoriul naţional şi, ulterior, ar fi simulat livrări intracomunitare către firme fantomă maghiare şi de la acestea către firme fantomă româneşti, de unde marfa era valorificată tot către destinatarii finali din România. Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat se ridică la aproximativ 7 milioane lei. Ieri, poliţiştii au anunţat că în acest dosar a fost reţinut şi un complice, Titi Robert. Orădeanul este cel care ar fi identificat o persoană în vederea numirii acesteia în calitate de administrator al uneia dintre societăţile tip "fantomă" angrenată în circuitul evazionist. Robert este bănuit de anchetatori că ar fi susţinut financiar demararea activităţii circuitului evazionist, până în momentul funcţionării acestuia de la sine. Orădeanul a fost reţinut şi va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru complicitate la evaziune fiscală. Titi Robert este un cunoscut traficant de maşini şi de persoane. Născut în Oradea, a fost urmărit general timp de mai mulţi ani. În perioada 1997-1999, împreună cu alte persoane, a furat mai multe autoturisme de pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Apoi a fost condamnat pentru trafic de persoane după ce a făcut parte dintr-o grupare care plasa prostituate în Africa de Sud. După ce a fost prins şi condamnat, în 2010 a fost inculpat într-unul dintre cele mai mari dosare de contrabandă cu ţigări din Bihor. Gruparea condusă de fraţii Romeo şi Călin Păcurar a transportat zeci de TIR-uri cu ţigări de contrabandă peste graniţe, în valoare de peste 10 milioane de euro, unul dintre pionii importanţi ai reţelei fiind Titi Robert.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.