Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au definitivat cercetările faţă de C.A., de 33 de ani, din Salonta, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi trafic de droguri de risc.

"Persoana în cauză este suspectată că, în perioada august 2011 - ianuarie a.c., a racolat şi transportat în Franţa trei tinere bihorence, printre care o minoră de 17 ani, cărora a pretextat că le oferă un loc de muncă constând în menaj la domiciliul unor familii din Paris, Franţa. Odată ajunse în Paris, victimele erau agresate, ameninţate şi exploatate sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei în folosul suspectului", ne-a spus subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Pentru a le putea manipula, suspectul îşi seducea victimele, promiţându-le căsătoria, iar ulterior, folosea împotriva acestora violenţe extreme, obligându-le inclusiv să consume ţigări cu substanţe interzise, respectiv cannabis. Pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale a suspectului, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au cooperat în cauză cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi cu autorităţile judiciare franceze. "În urma probatoriului administrat în cauză, prin rechizitoriul întocmit la 4 martie a.c., procurorii DIICOT Oradea au dispus trimiterea în judecată a suspectului în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, vătămare corporală, cumpărarea şi deţinerea de droguri de risc fără drept, introducerea în ţară de droguri de risc fără drept şi deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul  riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 7 şi 18 ani şi interzicerea unor drepturi", a adăugat Dinu.