Cinci presupuşi traficanţi de droguri acuzaţi că aprovizionau municipiul Salonta cu ecstasy şi canabis din Ungaria au fost trimişi în judecată, ieri, de procurorii Parchetului Tribunalului Bihor. Eva Bede (21 ani), Kinga Hanyecz (20 ani), Lajos Csete (24 ani), toţi din Salonta, Beniamin Pop (21 ani) din Marghita şi cetăţeanul maghiar Tivadar Szlavik (32 ani) au fost reţinuţi pe 21 august, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (CZCCOA) Oradea. "Filiera a fost deconspirată de un ofiţer care a lucrat mai multe săptămâni sub acoperire şi care a cumpărat de la toţi cei cinci inculpaţi canabis şi ecstasy", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bihor, Nicolae Creivean. În noaptea de 20 spre 21 august a.c., ofiţerul sub acoperire a transmis colegilor săi de la CZCCOA Oradea că grupul de tineri organizează o petrecere la cabana Zenobia, din localitatea bihoreană Şuncuiuş. În dimineaţa de 21 august 2004, cu autorizarea instanţei, s-a făcut o descindere la cabana respectivă, unde au fost depistate opt persoane, printre care şi cei cinci presupuşi traficanţi. Ei au fost trimişi în judecată sub acuzaţiile de trafic şi consum de droguri de risc şi mare risc. Cercetările continuă faţă de alte şase persoane suspectate că ar avea legături cu filiera de droguri.