Traficul de persoane fără licenţă, sancţionat contravenţional
Numărul cazurilor de conducători auto care efectuează curse de transport de persoane în regim internaţional fără a poseda licenţă în acest sens este din ce în ce mai mare, motiv pentru care poliţiştii de frontieră bihoreni vor întreprinde ample acţiuni de depistare a acestora.
Zeci de persoane sunt transportate ilegal în spaţiul Schengen de către firme de transport sau persoane fizice care nu posedă documentele necesare prestării acestui serviciu. În schimbul câtorva sute de euro, sumă ce diferă în funcţie de destinaţie, conducătorii auto se prezintă în punctele de trecere a frontierei, cu toate că acest lucru nu este legal. Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Borş au depistat anul trecut sute de astfel de cazuri. Oamenii legii au întrerupt călătoria celor depistaţi şi le-au aplicat conducătorilor auto sancţiuni contravenţionale. Cu toate acestea, transportul ilegal de persoane s-a dovedit a fi o afacere foarte profitabilă, chiar dacă erau prinşi, şoferii plăteau o amendă modică, care, raportată la câştigul pe care îl încasau în urma curselor, nu reprezenta mare lucru. Astfel, autorităţile au hotărât că legislaţia în acest domeniu este destul de blândă, aşa că au introdus transportul de persoane fără licenţă, în rândul infracţiunilor pedepsite de Codul Penal. Cu alte cuvinte, şoferii prinşi încălcând legea nu vor scăpa doar cu o amendă, ci poliţiştii de frontieră vor întocmi pe numele acestora acte necesare începerii urmăririi penale. O dată cu aceste noi reglementări, oamenii legii au început acţiuni de depistare mult mai ample a celor care încalcă legea. Numai într-o singură zi, aceştia au depistat opt conducători auto care încercau să introducă aproape 50 de persoane ilegal în spaţiul Schengen. Poliţiştii le-au întocmit tuturor dosare penale, iar călătorii au fost îndrumaţi spre localităţile de domiciliu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.