Trei afroasiatici reţinuţi la frontieră
În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de efective ale SPF Salonta, au fost reţinuţi la câţiva km faţă de linia de frontieră trei cetăţeni de origine afroasiatică, cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani, care intenţionau să iasă ilegal din ţară.
Trei afroasiatici au fost reţinuţi azi-noapte de poliţiştii de frontieră bihoreni, la 4 km de linia de frontieră, în timp ce încercau să treacă fraudulos graniţa cu Ungaria. Cei trei provin din Burkina Fasso, Irak şi Coasta de Fildeş şi voiau să ajungă în Italia. Poliţiştii de frontieră spun că aceştia cunoşteau foarte bine drumul pe care trebuia să îl urmeze până la ieşirea din ţară şi cred că au fost sfătuiţi de alţi refugiaţi cum să procedeze. Cei trei bărbaţi au venit aseară cu Săgeata Albastră din Timişoara spre Salonta. Oamenii legii i-au urmărit de când au coborât din tren şi până aproape de fâşie. Refugiatul irakian a mai avut o tentativă de trecere frauduloasă a frontierei în urmă cu o lună în judeţul Timiş şi pentru că are familia în Italia, autorităţile cred că bărbatul va mai avea şi alte tentative de trecere frauduloasă a frontierei cu Ungaria. Celor trei li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.