Trei bihoreni cercetaţi pentru furturi din auto
Biroul Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au identificat un grup de hoţi din autoturisme care au sustras din mai multe autoturisme, parcate pe raza municipiului, zeci de radiocasetofoane auto, boxe şi CD, playere.
Trei dintre membrii grupului infracţional sunt deja cercetaţi pentru furt calificat, în timp ce oamenii legii continuă ancheta în vederea identificării şi a celorlalţi complici. Cei trei sunt tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani şi au domiciliul în comuna bihoreană Ceica, iar poliţiştii orădeni deţin probe conform cărora aceştia au comis cel puţin 20 de furturi din auto. "Hoţii sunt din Ceica, dar locuiau când acolo, când în Oradea. Am reuşit să recuperăm o parte din bunurile furate fie de la cei care le-au cumpărat, fie direct de la învinuiţi. Pentru că locuiau la ţară, unul dintre hoţi şi-a montat un radiocasetofon chiar pe căruţa proprietate personală", a precizat Adrian Bucur, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Oradea. Conform anchetatorilor, vinovaţi pentru numărul mare de furturi din auto sunt şi proprietarii autovehiculelor care nu îşi asigură maşinile, existând chiar cazuri în care acestea au fost lăsate deschise. "Deţinătorii de autoturisme nu sunt foarte preocupaţi de siguranţa bunurilor lor, aşa cum s-a întâmplat şi în acest caz. Nici cei care cumpără la preţuri foarte mici bunurile furate nu vor scăpa, urmând să fie acuzaţi de complicitate şi tăinuire", a adăugat Radu Şandru, şeful Biroului Furturi din Auto. Printre cei care au achiziţionat radiocasetofoane furate cu bună ştiinţă se numără şi câţiva taximetrişti din Oradea, care au achiziţionat bunurile la preţuri mult mai mici decât valoarea pe piaţă a acestora.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.