Trei mașini și o brutărie au fost cuprinse de focul pus intenționat - Doi bărbați arestați în urma incendiului din Ștei
Un bărbat din Sântandrei și unul din Oradea au fost arestați preventiv, fiind acuzați că au provocat intenționat incendiul din Ștei, din 17 septembrie, în urma căruia au ars trei autoturisme și o brutărie din apropiere a fost afectată.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, la data de 25 octombrie a.c., în urma administrării probatoriului, în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de un bărbat de 68 de ani, din comuna Sântandrei și față de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Oradea, bănuiți de comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere, respectiv complicitate la distrugere prin incendiere.
„Bărbatul de 38 de ani este bănuit că, la data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 01.29, s-ar fi deplasat în localitatea Ștei, însoțit de bărbatul de 68 de ani, având asupra sa un recipient cu o substanță inflamabilă, pe care ar fi aruncat-o pe un autoturism parcat în spatele unui imobil din localitate, iar apoi ar fi incendiat autoturismul. De asemenea, flăcările s-au propagat la alte două autoturisme, parcate lângă primul vehicul și la un imobil din proximitate, provocând astfel un prejudiciu estimat, în total, la 150.000 de lei”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Pe parcursul cercetărilor, respectiv la data de 22 octombrie a.c., anchetatorii au efectuat 4 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Oradea și pe raza localității Sântandrei, pentru documentarea și probarea activității infracționale a suspecților.
Miercuri, cei doi bărbați au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Beiuș cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea și a emis pe numele celor doi câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Activitățile desfășurate în cauză au fost sprijinite de polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei și de luptătorili Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. De asemenea, anchetatorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea. „Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bănuiților”, a mai transmis comisarul șef Alina Fărcuța.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.