Trei moldoveni reţinuţi la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Borş au depistat o nouă reţea de migraţie ilegală prin care trei cetăţeni moldoveni urmau să iasă ilegal din România, pe baza unor documente de identitate româneşti false total.
Pe sensul de ieşire din România, în PTF Borş, s-a prezentat joi, un autoturism marca "Seat", înmatriculat în Italia, condus de Valentin S., de 27 de ani, alături de care se mai aflau încă trei persoane. La controlul de frontieră efectuat, cei trei pasageri s-au legitimat cu cărţi de identitate româneşti, însă din verificarea documentelor s-a constatat că acestea sunt false total. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că cei trei sunt din Moldova, fiind identificaţi ca Natalia N., de 21 de ani, Elena C., de 35 de ani, respectiv Igor F., de 26 de ani, documentele în litigiu fiind obţinute în Chişinău, de la persoane a căror identitate nu o cunosc, cu ajutorul acestora urmând să călătorească în Italia. În momentul sosirii lor la destinaţie, aceştia urmau să plătească, fiecare, suma de 4.000 euro. Având în vedere cele constatate, pe numele moldovenilor au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, cercetările fiind continuate cu cele trei persoane în stare de libertate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.