Un bărbat din localitatea bihoreană Fughiu a fost trimis în judecată de procurorii orădeni, pentru vătămare corporală gravă, după ce, în luna aprilie a acestui an, l-a bătut pe fratele femeii cu care trăise mai bine de trei ani. Florin Colompar a trăit cu Angela Ienciu mai bine de trei ani, având împreună un copil de doi ani şi patru luni. La începutul acestui an, însă, din cauza unor neînţelegeri, cei doi s-au despărţit, în relaţii nu tocmai amiabile. În luna aprilie, Anton Ienciu, fratele Angelei, s-a întâlnit într-un bar din localitatea Fughiu cu Colompar şi, pe fondul unor discuţii contradictorii, s-au luat la bătaie. Ienciu a fost lovit cu pumnii şi picioarele până a căzut jos, inconştient. După incident, agresorul şi-a văzut liniştit de treabă, a reintrat în bar şi a consumat, mai departe, băuturi alcoolice. Când a vrut să plece acasă, a văzut că victima era aproape fără suflare în acelaşi loc şi a cerut ajutorul altor doi bărbaţi pentru a o duce acasă. Acesta a fost internat de urgenţă în Spitalul Clinic Judeţean Oradea, medicii acordându-i 70 de zile de îngrijiri medicale, şi a depus plângere împotriva lui Florin Colompar, care va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.