Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Vârciorog, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd, în stare de arest, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de furt calificat. Mai exact, în noaptea de 29 spre 30 iunie 2009, în 6 iulie 2009, în 23 iulie 2009, respectiv în 3 spre 4 august 2009, acesta a pătruns prin escaladare în patru locuinţe din Ţeţchea, Hotar şi Subpiatră, de unde a sustras diverse bunuri, cum ar fi caş, lapte, ouă, găini, o cloşcă, ulei, untură. Inculpatul este recidivist post executoriu, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, 10 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare în anul 2006.