Poliţiştii bihoreni au propus trimiterea în judecată a 12 bihoreni acuzaţi că au prejudiciat două unităţi bancare cu peste 230.000 lei, prin înşelăciune, fals şi uz de fals.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au finalizat cercetările faţă de P.S.M., de 35 de ani, din Oradea, şi alte 11 persoane, cu vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani, din Oradea şi Marghita, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals şi uz de fals. "În urma cercetărilor efectuate în cauză, poliţiştii de investigare a fraudelor îi acuză pe cei 11 că, în perioada noiembrie - decembrie 2007, ar fi folosit documente de venit falsificate de orădeanca de 35 de ani, cu care au solicitat şi au obţinut credite pentru nevoi personale de la două unităţi bancare de pe raza municipiului Oradea, fără a mai rambursa contravaloarea ratelor lunare", ne-a declarat Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Prejudiciul total provocat este de 147.682 lei şi 19.340 euro. Poliţiştii bihoreni au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celor 12 suspecţi.