Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, ieri, în Borş, în apropierea frontierei, un bărbat care încerca să treacă ilegal frontiera de stat a României. Cetăţeanul, de naţionalitate turcă, a fost reţinut şi pe numele său a fost începută cercetarea penală.

Bărbatul a fost reţinut de poliţiştii de frontieră bihoreni la aproximativ un kilometru de linia de frontieră şi a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor s-a constatat că acesta este cetăţean turc, se numeşte Ferhat Y. şi are 38 de ani. El a intrat legal în România în urmă cu o săptămână, pe la PTF Giurgiu, în bagajele sale găsidu-se o hartă turistică şi o busolă. Turcul intenţiona să treacă ilegal în Ungaria pe la frontiera verde cu scopul de a ajunge în Germania, pentru a-şi găsi un loc de muncă. Cetăţeanului turc i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Un alt bărbat, român, de data aceasta, a fost prins în timp ce încerca să intre în ţară pe jos. D.B., în vârstă de 31 de ani, din Oradea, a plecat în Ungria marţi şi urma să încarce acolo un camion cu fructe. A schimbat însă maşinile şi şi-a uitat actele în camionul condus de un coleg de-al său. Apoi a încercat să intre fraudulos în ţară, pe frontiera verde. Şi pe numele său a fost deschis un dosar penal.