Turci ascunşi într-un portbagaj modificat artizanal
O reţea internaţională de migraţie ilegală formată din şapte persoane, un cetăţean german şi şase turci, a fost destrămată de poliţiştii de frontieră în PTF Borş. Turcii au fost găsiţi de poliţişti ascunşi într-un locaş special amenajat, în portbagajul unui autoturism.
Direcţia Poliţiei de Frontieră Oradea a anunţat, ieri, că poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Borş au depistat, joi, într-un locaş special amenajat, situat în compartimentul bagaje, ascunşi, cinci cetăţeni turci. Autoturismul, marca Renault Camping, înmatriculat în Germania, era condus de un cetăţean turc, cu rezidenţă în Germania, în vârstă de 43 de ani, care era însoţit de prietena unuia dintre migranţii turci. Potrivit poliţiştilor, grupul a fost constituit în Turcia, prin intermediul fetei, care avea cetăţenie germană, care, contra sumei de 3.500 euro de persoană, trebuia să-i transporte până în Germania, respectiv Franţa. Aceasta a luat de la cei cinci suma de 3.000 de euro, bani cu care a închiriat mijlocul de transport, pe care l-a modificat artizanal, în scopul transportării turcilor, restul de bani urmând a fi plătiţi de rudele acestora, după ce vor fi ajuns la destinaţie. Organizatoarea grupului a convins un alt cetăţean turc, rezident în Germania, să o ajute, în calitate de conducător auto, la transportul migranţilor. „Având în vedere cele constatate, celor şapte persoane li s-au întocmit actele premergătoare de cercetare penala pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi, respectiv tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cercetările fiind continuate pentru stabilirea vinovăţiei şi luarea măsurilor legale care se impun", a precizat comisarul Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al DPF Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.