Turişti preluaţi prin intermediul agenţiilor de turism
La P.T.F.Borş, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un autocar marca Daf, înmatriculat în judeţul Bistriţa-Năsăud, condus de Simion V., de 34 de ani, care efectua transportul ocazional a 54 de români preluaţi prin intermediul a diferite agenţii de turism din judeţele Călăraşi, Galaţi, Brăila şi Cluj, cu destinaţia Spania. Cu ocazia controlului de frontieră, s-a constatat că 13 pasageri din mijlocul de transport au fost împrumutaţi de către o persoană, care nu a călătorit împreună cu grupul, motiv pentru care nu a putut fi identificată, cu sume cuprinse între 200-500 euro, respectiv 500 de dolari, suma totală împrumutată fiind de 3.350 euro şi 1.500 dolari. S-a luat legătura cu Garda Financiară Bihor, care a delegat la faţa locului doi inspectori, aceştia procedând la ridicarea în vederea confiscării a sumelor de bani. Mijlocului de transport şi pasagerilor nu li s-a permis ieşirea din ţară.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.