Un bărbat de 33 de ani din Aleşd şi-a pierdut viaţa, miercuri, după ce a fost lovit de creanga unui copac pe care încerca să îl taie. Bihoreanul a ajuns în viaţă la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru el.

Poliţiştii din Aleşd au fost sesizaţi că la un spital din municipiul Oradea a fost transportat un bărbat din Aleşd, care suferise diverse leziuni în timp ce tăia lemne în pădurea satului Peştiş. La scurt timp, victima a decedat. „Poliţiştii aleşdani s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, iar în urma primelor cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce victima, în vârstă de 33 de ani, tăia un copac, în căderea acestuia s-a rupt o creangă care l-a lovit în cap, provocându-i leziuni în urma cărora a decedat la spital. Corpul neînsufleţit urmează a fi supus necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului", a precizat Alina Dinu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bihor. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii aleşdani.