Ucisă de propriul soţ
Un bărbat de 69 de ani din Diosig este cercetat pentru omor, după ce, spun poliţiştii, în acest sfârşit de săptămână şi-a ucis cu sânge rece soţia.
Ieri dimineaţă în jurul orei 04.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Diosig au fost sesizaţi de către C.I., din aceeaşi localitate, în legătură cu faptul că a găsit-o pe mama sa, o femeie în vârstă de 60 de ani, decedată în imobilul în care locuia. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare complexă compusă dintr-un procuror criminalist şi ofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale, care a stabilit că în noaptea de duminică spre luni, între victimă şi soţul său, în vârstă de 69 de ani, cu acelaşi domiciliu, a avut loc o altercaţie, împrejurare în care femeii i-au fost aplicate mai multe lovituri la nivelul capului, cu o bucată de lemn.
În urma efectuării necropsiei, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, leziunile suferite la nivelul capului provocându-i decesul. "Suspectul urmează a fi supus unei expertize psihiatrice, iar cercetările în cauză continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Popa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.