Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au început urmărirea penală faţă de un cetăţean străin sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.

Acesta este suspectat că, în perioada 2008-2009, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Oradea, ar fi achiziţionat produse alimentare, în valoare de 4.513.622, de la societăţi comerciale din Slovacia şi Ungaria, operaţiuni comerciale care nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de 1.816.732 lei. Poliţiştii din cadrul aceluiaşi Serviciu au început urmărirea penală faţă de un cetăţean de 44 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acesta este suspectat că în calitate de funcţionar în cadrul unui ocol silvic bihorean, ar fi întocmit fictiv cinci facturi fiscale care atestau prestări de servicii efectuate către un agent economic pentru care nu existau documente de recepţie, însuşindu-şi astfel 14.608 lei. În ambele cazuri cercetările sunt continuate de către oamenii legii.