Un asasinat bestial în plină zi
Patroana unui ABC din Oradea a decedat ieri, în jurul orei 16.00, după ce a fost înjunghiată brutal în propriul magazin situat pe strada Primăriei.
"Nu mă omorâţi! Lăsaţi-mă să trăiesc!"
În miezul zilei, femeia, în vârstă de numai 36 de ani, a fost găsită într-o baltă de sânge chiar de către propriul soţ, care, nemaiauzind din apelul telefonic de ajutor lansat de consoarta sa decât ultimele ei cuvinte "Nu mă omorâţi! Lăsaţi-mă să trăiesc!", a anunţat Salvarea şi s-a deplasat urgent la faţa locului. "Telefonul era pe apelare automată şi, la un moment dat am auzit vocea soţiei mele care se ruga de agresor sau agresori să nu o omoare. Am ajuns în şapte minute la ABC şi când am intrat am zărit-o pe soţia mea întinsă într-o baltă de sânge, însă, întreg corpul era plin de împunsături. Numai pe spate se vedeau mai mult de cinci. A vorbit cu o asistentă din vecini şi pe mine doar m-a privit", a declarat soţul victimei. Din păcate, în drum spre spital, din cauza plăgilor multiple, Mariana Bejan a decedat. "În jurul orei 15.47, am fost solicitaţi la o intervenţie pe strada Primăriei. La faţa locului am găsit o femeie care avea plăgi înjunghiate la gât, coaste, spate, inghinal şi picioare. În total, cred că avea peste 30 de plăgi, numai în spate agresorul i-a aplicat aproape 17 lovituri de cuţit", ne-a declarat unul dintre medicii care au intervenit în acest caz.
Un martor misterios
Din primele cercetări, singurul martor al incidentului este un tânăr de 17 ani, care a declarat că l-a zărit pe criminal, cu următoarele semnalmente: înalt, brunet, barbă neagră şi geacă neagră. Ulterior, singurul martor al crimei a dispărut, cei aflaţi la faţa locului afirmând că l-au văzut cu câteva minute înainte înconjurat de mai multe persoane de etnie romă. De la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Alina Popa, nu am reuşit să aflăm mai nimic. "Eu sunt la această oră acasă (17.45) şi am aflat de la voi (n.r. - reporterii) că a avut loc un astfel de incident. Nu pot să vă dau nici o informaţie, poate mâine. Vă sugerez să sunaţi la Parchet, deoarece o astfel de infracţiune este de competenţa lui", ne-a precizat Alina Popa. Nici purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu a fost în măsură să ne ofere mai multe detalii. "Acum sunt acasă. Nu vă putem da nici o informaţie. Noi dăm doar comunicate de presă care trebuie avizate de prim-procurorul şef. Sunaţi la Parchet şi vorbiţi cu procurorul criminalist", a declarat Nicolae Creivean. Din nefericire, până la închiderea ediţiei, procurorul criminalist nu a putut fi contactat. Poate astăzi...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.