Un bărbat a fost scos, mort, din apele Crișului Repede
Cadavrul unui bărbat a fost scos, în această dimineață, din Crișul Repede, după ce un trecător a sunat la 112 spunând că a văzut o persoană în apă.
Potrivit lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, în jurul orei 06.55, un apelant al numărului unic 112 sesiza faptul că a observat o persoană în apele Crișului Repede, în zona Cartierului Ioșia din Oradea, în aval de baraj.
„La fața locului au fost mobilizate două echipaje de căutare-salvare și unul de paramedici din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea și un echipaj de poliție. Trupul persoanei a fost zărit de polițiști la aproximativ 900 de metri distanță de locul în care a fost observat inițial de apelant”, a precizat Camelia Roșca. Tot potrivit acesteia, pompierii militari au acționat cu echipamentul din dotare specific unor astfel de intervenții, aducând la mal victima și predând-o echipajului de pompieri paramedici. Din nefericire, bărbatul a fost declarat decedat.
Medicii legiști urmează să se pronunțe cu privire la cauza decesului în timp ce polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care bărbatul și-a pierdut viața.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.