Un bărbat de 34 de ani - A căzut de la etajul 5 și a murit
Un bărbat de 34 de ani, din Satu Mare, cazat în regim hotelier într-un apartament de pe strada Oneștilor, a căzut de la etajul 5 al unui bloc de locuințe și a murit.
Poliţiştii orădeni au fost sesizaţi, duminică, 31 august, la ora 07.50, prin 112, că o persoană ar fi căzut de la înălțime, de la etajul 5 al unui bloc de locuințe, de pe strada Oneștilor din municipiul Oradea.
La fața locului s-au deplasat, de îndată, poliţiştii de ordine publică orădeni, cei ai Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea și specialiști criminaliști.
În urma investigațiilor efectuate, persoana a fost identificată ca fiind un bărbat, de 34 de ani, din județul Satu Mare, cazat în regim hotelier, în respectivul apartament, alături de familie. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
Nu există suspiciunea că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Cercetările vor continua sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.