Un bărbat, după gratii, un adolescent, cercetat - Femeie tâlhărită în Oradea
O bihoreancă a fost atacată, marți, de un bărbat de 31 de ani și un adolescent de 15 ani, într-un parc industrial de pe strada Borșului. Suspecții i-au smuls geanta în care avea un telefon și 300 de lei.
Potrivit IPJ Bihor, marți, 8 august a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, împreună cu un tânăr de 15 de ani, din Oradea, în aceeași zi, în intervalul orar 11.30 - 12.30, în timp ce se aflau în zona unui parc industrial de pe Calea Borșului din municipiul Oradea, ar fi acostat o femeie de 43 de ani, din comuna bihoreană Diosig, și, prin violență, ar fi deposedat-o de o poșetă, în care se aflau un telefon mobil și 300 de lei, cauzând astfel un prejudiciu total estimat la 2.300 de lei”, a precizat agent șef de poliție Alin Laza, ofițer de presă al IPJ Bihor.
Prejudiciul a fost recuperat integral. Miercuri, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe bărbatul de 31 de ani, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.