Patronul unei societăţi comerciale bihorene este cercetat pentru că a înşelat mai multe societăţi comerciale, din trei judeţe, de la care a achiziţionat diverse mărfuri în valoare de peste 200.000 de lei emiţând, în schimb, file CEC fără acoperie, după care a vândut produsele la preţuri sub cele practicate pe piaţă şi şi-a însuşit profitul obţinut. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, cazul bărbatului, asociat unic şi administrator al unei firme din localitatea Pocola, a fost preluat de Parchetul Judecătoriei Oradea. Anchetatorii au stabilit că, în luna aprilie, acesta a achiziţionat materiale de construcţii de la opt firme din judeţele Bihor, Sălaj şi Hunedoara, cu file CEC, documente refuzate ulterior la plată, deoarece bihoreanul nu avea disponibil în cont. Marfa a fost livrată unor societăţi comerciale din Bihor şi Arad, sub preţul pieţei, iar sumele încasate au fost folosite de patron în interes personal. Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au propus arestarea preventivă a bihoreanului în vârstă de 24 de ani, însă magistraţii Judecătoriei Oradea au decis cercetarea în stare de libertate a bărbatului, care este acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, infracţiune pentru care, dacă va fi găsit vinovat, riscă să petreacă după gratii între 10 şi 20 de ani. "Recomandăm, încă o dată, agenţilor economici să fie foarte atenţi în momentul livrării de marfă unor clienţi noi şi să facă mai întâi verificări privind sediul social, asociaţii şi administratorii unor astfel de firme, date care pot fi obţinute de la Oficiul Registrului Comerţului contra unor sume modice", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Fărcuţa.