Doi tineri din comuna Petreu au fost reținuți de polițiștii din Marghita și sunt cercetați pentru mai multe furturi. Cei doi au furat din magazine, scări de bloc sau autoturisme.

Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita au dispus, luni, reținerea, pentru 24 de ore, față de doi tineri, de 22 și 21 de ani, ambii din comuna Petreu, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt, furt calificat și complicitate la furt calificat.

 „Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, în perioada 9 iulie 2025 – 14 ianuarie a.c., cei doi tineri ar fi pătruns, pe timpul programului de funcționare, în cinci magazine și pe terasa unei cafenele, toate din municipiul Marghita și ar fi sustras un ventilator, o geacă, precum și sticle cu băuturi alcoolice și băuturi carbogazoase, cauzând un prejudiciu estimat la 1.700 de lei. În aceeași perioadă, cei doi tineri ar fi profitat de faptul că portierele a două autoturisme, parcate în municipiul Marghita, au fost lăsate închise, dar neasigurate, au pătruns în interiorul acestora și au sustras două telefoane mobile și o borsetă cu 1.250 de lei, cauzând astfel un prejudiciu estimat la 2.500 de lei”, a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Totodată, polițiștii mai spun că în aceeași perioadă, în timp ce se aflau într-un autoturism care efectua transport în regim de taxi, ar fi profitat de neatenția conducătorului auto și i-ar fi sustras un portmoneu cu documente și 1.100 de lei. De asemenea, tânărul de 22 de ani ar fi pătruns în scara unui bloc de locuințe din Marghita și ar fi sustras o trotinetă electrică, în timp ce tânărul de 21 de ani, din exterior, ar fi asigurat paza în timpul comiterii faptei. Prejudiciul cauzat astfel este de aproximativ 1.400 de lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial de polițiști. Cei doi tineri vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, în vederea dispunerii de măsuri legale. Polițiștii continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.