Pompierii militari bihoreni au intervenit, duminica, pentru salvarea unui câine căzut în ravena Groapa Ruginoasă din Parcul Natural Apuseni.

 

Potrivit informaţiilor transmise de lt. Col. Camelia Roşca, purtătorul de cuvant al ISU Bihor, în jurul orei 13.40, un turist aflat în drumeție în zona Vârtop, a apelat numărul unic de urgenţă 112, solicitând intervenţia echipajelor specializate pentru salvarea unui câine căzut în Groapa Ruginoasă. La faţa locului s-au deplasat imediat pompierii Staţiei Ştei, care au constatat că patrupedul căzuse în ravenă, pe o stâncă, la o adâncime de peste 50 de metri, accesul la acesta fiind îngreunat de versanţii abrupţi şi de căderile de pietre. Utilizând echipamentele şi accesoriile specifice din dotare, pompierii militari au asigurat unul din membrii echipajului, care a coborât pe peretele abrupt al versantului, aproximativ 55 de metri, pentru a accede la câinele speriat şi aflat în pericol de a cădea alte câteva zeci de metri, în gol. Ajuns la patruped, pompierul l-a asigurat cu hamul de

salvare specific şi l-a legat de el, pentru a-l putea evacua în siguranţă, după care a procedat la escaladarea versantului, reuşind în aproximativ o oră să-l aducă teafăr, la suprafaţă. Câinele a fost dus ulterior, de salvatori, în satul de vacanţă Vârtop.