Un complex comercial adjudecat prin licitaţie şi neplătit de cumpărător
Acesta din urmă spune că nu a ştiut că nu a cumpărat şi terenul
O licitaţie deschisă...
În 17 aprilie a.c., la sediul Întreprinderii Cooperatiste de Comerţ cu Ridicata Beiuş a fost organizată o licitaţie publică, al cărei obiectiv era vânzarea unui complex comercial aparţinând intreprinderii şi situat în Ştei, al cărui preţ de strigare a fost stabilit la 534.000.000 de lei. Participanţi - două societăţi comerciale - una din Vaşcău, care a oferit preţul de strigare şi una din Ştei, Celavi Impex SRL, care a oferit cu un milion peste preţul de strigare, obiectivul licitat - complexul comercial din Ştei - fiindu-i, astfel, adjudecat celui din urmă. În aceeaşi zi, reprezentanţii ICCR Beiuş şi ai Celavi Impex SRL Ştei s-au prezentat la notarul public, perfectând un contract de vânzare-cumpărare a spaţiului în cauză. Potrivit acestui act, cumpărătorul ar fi plătit, înainte de data acestuia, preţul solicitat în întregime şi a încheiat contractul pe riscul său, înainte de expirarea termenului de contestare a licitaţiei, situaţie în care rezultatele acesteia puteau, cel puţin la modul ipotetic, să fie schimbate.
Că lucrurile referitoare la plata preţului nu stăteau tocmai aşa, a reieşit ulterior...
Apare fila CEC...
În ziua încheierii contractului, între vânzător şi cumpărător s-a încheiat şi un alt act: un proces verbal prin care cumpărătorul lăsa o filă CEC în alb pentru diferenţa de preţ neplătită, care urma să fie introdusă în bancă peste o săptămână, mai precis în 23 aprilie, cu acceptul administratorului SC Celavi Impex SRL - cumpărătorul complexului comercial. Şi se arată în cuprinsul actului că respectivul s-a întocmit pentru demararea formelor privind contractul de vânzare-cumpărare între cele două părţi. În care contract se arăta că preţul s-a plătit integral! Chiar dacă nu a fost tocmai aşa...
În luna curentă, mai precis în data de 18, fila CEC a fost introdusă în bancă, dar a fost refuzată pentru că, cu o lună înainte, cumpărătorul o declarase pierdută! Şi era vorba despre 413.454.000 de lei! În aceste condiţii, ICCR Beiuş a depus o plângere penală împotriva administratorului firmei Celavi Impex SRL. În cuprinsul plângerii, se arată că motivul pentru care în contract s-a stipulat că preţul a fost plătit integral, deşi nu era adevărat, era acela ca imobilul în cauză să poată fi întăbulat şi, astfel, administratorul SC Celavi Impex să poată solicita un credit ipotecar de la bancă, pentru a achita preţul achiziţiei! În această roată a afacerilor, ceva n-a mers bine. Şi asta se vede foarte bine din faptul că înţelegerea iniţială n-a dat roadele la care se aşteptau părţile. Acum, rămâne ca procurorii să se pronunţe în privinţa vinovăţiei administratorului de la societatea comercială cumpărătoare.
Un teren, în proprietatea Statului român
Terenul pe care este construit complexul comercial este în proprietatea Statului Român, aşa cum rezultă din coala CF. În aceste condiţii, prin licitaţie a fost înstrăinată doar clădirea, nu şi terenul pe care este aşezată. Cumpărătorul spune că a procedat la declararea ca pierdută a filei cec pentru că el înţelesese, iniţial, că achiziţionează tot: construcţia şi terenul, şi că ar fi fost indus în eroare. Vânzătorul demonstrează că nu este aşa cu exemplarul din anunţul de licitaţie, în care se arăta, negru pe alb, că terenul este proprietatea statului român!
Acum, conducerea ICCR Beiuş se teme că nu-şi va mai primi banii pentru imobilul vândut. Fila CEC fiind refuzată la plată, iar înţelegerea privind plata fiind, se pare, imposibilă, jumătatea de miliard datorată a rămas în aer, doar instanţa putând decide dacă a existat sau nu o înşelăciune în acest caz. De cealaltă parte, cumpărătorul a introdus o acţiune pe cale civilă, sperând ca instanţa să-i dea câştig de cauză şi în ceea ce priveşte terenul.
În aceste condiţii, Justiţia este chemată să se pronunţe şi se aşteaptă ca decizia pe care o va da să fie cea corectă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.