Un local de tip fast food a fost distrus aproape în întregime şi două maşini care erau în apropierea acestuia au fost avariate într-un incendiu izbucnit, duminică, în apropierea Gării Oradea, neexistând victime omeneşti. Cauzele izbucnirii incendiului nu sunt, deocamdată, elucidate.

Potrivit dispecerului de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, focul a fost stins în aproximativ jumătate de oră, dar întreaga intervenţie a pompierilor a durat două ore. "S-a acţionat cu două autospeciale cu apă şi spumă. Flăcările au fost stinse în jumătate de oră, iar cauza producerii incendiului este în curs de stabilire. Au ars aproximativ 110 metri pătraţi din acoperiş şi o prelată, opt metri pătraţi de tâmplărie PVC şi s-au degradat trei butelii şi aparatură electrocasnică. Din cauza căldurii emanate, s-au degradat şi două autoturisme parcate lângă magazin, dar şi două cabine telefonice", a declarat dispecerul citat. Potrivit sursei citate, a ars aproximativ 90% din local. "Pagubele sunt destul de însemnate, dar valoarea nu a fost, deocamdată, stabilită", a mai spus acesta. În momentul izbucnirii incendiului în local se aflau trei bucătărese şi câţiva tineri care se jucau la aparate, care au reuşit să fugă la timp. "Nu s-au înregistrat victime omeneşti", a spus reprezentantul ISU.