Un bărbat bănuit de distrugere și tentativă de distrugere prin incendiere a fost reținut de polițiștii orădeni și arestat de magistrați.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, marţi, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a unui bărbat de 33 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere și tentativă de distrugere prin incendiere. Acesta este bănuit de polițiștii orădeni că, la 7 ianuarie a.c., în jurul orei 23.55, ar fi stropit cu benzină fereastra unui imobil din Oradea, care aparține unei cunoștințe și ar fi încercat să aprindă benzina, fără a reuși însă. Ulterior, acesta ar fi aruncat cu un obiect găsit pe trotuar într-o altă fereastră a aceluiași imobil, distrugând astfel două bucăți de sticlă din aceasta. Prejudiciul cauzat astfel a fost estimat la 300 de lei. Tot marți, 11 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului l-au prezentat pe bărbatul de 33 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și tentativă de distrugere prin incendiere. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.