Alin Dat, un orădean care l-a însoțit de Călin Georgescu în timpul vizitei acestuia în Oradea, este anchetat pentru instigare publică. Orădeanul a transmis un mesaj de amenințare către autorități, după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu.

Orădeanul Alin Dat este cel care l-a plimbat pe Călin Georgescu cu un Jaguar la vizita acestuia din urmă cu aproape 3 săptămâni la Oradea. Dat a solicitat, marți seară, printr-un mesaj video postat pe Facebook, eliberarea din arest a fostului candidat la președinție, „până miercuri, la ora 12.00”. Bărbatul a făcut amenințări la adresa autorităților. „Am un mesaj către autorități: ori îl eliberați pe domnul președinte Călin Georgescu, este președintele nostru ales, până mâine, la ora 12.00, ori ne arestați pe toți. Ori cealaltă variantă, de nedorit, să ne preluăm noi prerogativele și puterea executivă și cea judecătorească și să vă arestăm noi pe toți, pe absolut toți cei care sunteți implicați direct sau tacit, prin faptul că nu vă îndepliniți atribuțiile față de țară și față de popor. Așa să ne ajute Dumnezeu”, este mesajul transmis de Dat.

Polițiștii bihoreni au anunțat, ieri, că s-au sesizat din oficiu. „La data de 30 septembrie a.c., polițiștii bihoreni s-au sesizat din oficiu cu privire la o înregistrare video publicată în mediul online, în care un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, ar fi făcut afirmații de natură a îndemna public la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea”, a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Foto: Facebook/ Alin Dat