Poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit, într-un autoturism condus de un cetăţean român, 2348 DVD-uri şi 20 CD-uri susceptibile a fi contrafăcute, ce urmau să ajungă în ţări ale Uniunii Europene.

La sfârşitul săptămânii trecute, la P.T.F. Borş s-a prezentat, pentru a ieşi din ţară, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din judeţul Neamţ, şofer al unui autoturism de lux marca BMW. "Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră bihoreni au procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit 2348 DVD-uri înregistrate cu diferite filme şi 20 CD-uri cu muzică, fără documente de provenienţă, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală", a precizat Cătălin Simuţ, purtător de cuvânt al IJPF Bihor. Bunurile, a căror valoare de piaţă ar fi de aproximativ 48.000 lei, au fost introduse în camera de corpuri delicte a I.J.P.F. Bihor pentru a fi expertizate.

Bărbatului i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmaririi penale sub aspectul savârşirii infractiunii de oferire, distribuire, deţinere ori depozitare sau transport în scopul distribuirii de mărfuri pirat. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările.