Procurorii DIICOT au reţinut 14 persoane în cazul de contrabandă cu parfumuri şi ţigări în care au fost puşi sub acuzare şi doi funcţionari vamali, acestea urmând să fie prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, potrivit unor surse judiciare. Printre cei reţinuţi se află şi Gabriel Gocan, subofiţer bihorean în cadrul Postului de Poliţie Borş.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române, au efectuat, joi, 30 de percheziţii domiciliare în Oradea, Sibiu, Călăraşi şi municipiul Bucureşti. Anchetatorii au stabilit că, în 2009, Vurgun Vedat, cetăţean olandez de origine turcă, Kutlu Metin, cetăţean turc, şi Mihai Lambadarie, au constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat, specializat în introducerea în ţară de parfumuri de lux şi ţigări de contrabandă, prin folosirea la autoritatea vamală de documente nereale, ulterior bunurile fiind valorificate ilegal în ţară sau în străinătate. Din cercetări a rezultat că gruparea care acţiona în România era parte a unui alt grup infracţional organizat, având ramificaţii internaţionale, specializat în contrabanda cu parfumuri şi ţigarete dinspre spaţiul asiatic către ţări din Uniunea Europeană, coordonat de Alibeyogullari Vahdet, cetăţean olandez de origine turcă. La grupul infracţional au aderat mai multe persoane, printre ei aflându-se şi poliţistul bihorean Gabriel Gocan. Contrabandiştii au introdus marfa în ţară prin diferite puncte. Parfumurile erau ascunse prin metoda "capac" printre mărfuri declarate la vamă. Un transport ilegal a fost depistat la data de 04.02.2010, în PTF Borş, unde au fost descoperiţi 26 de paleţi conţinând 49.498 recipiente de parfumuri de diferite mărci - Lacoste, Lancôme, Dior, Giorgio Armani, Paco Rabanne, Cacharel, Chanel, Thierry Mugler, Hugo Boss, Yssey Miyake. Valoarea de piaţă a parfumurilor este de aproximativ 8.000.000 de euro.