Aproape patru sute de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați de polițiștii rutieri la sfârșit de săptămână.

În perioada 31 ianuarie  - 2 februarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene. Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 389 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 161.140 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 48 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate 15 infracțiuni și 12 tamponări. 193 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 57 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 12 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, nouă conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, trei sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, au fost sancționați 11 bicicliști, iar 99 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, sâmbătă, pe DN 19, a fost depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 153 de km/h, înregistrată radar. De asemenea, sâmbătă, în Săcădat, a fost depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 118 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h. Duminică, în Sânmartin, a fost depistată în trafic o femeie de 32 de ani, din localitatea Hidişelu de Sus, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h, înregistrată radar, în zonă de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h. Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.