O femeie în vârstă de 43 de ani, din Sălard, a fost atacată de propriul fiu, care a înjunghiat-o cu un cuțit. Femeia a ajuns la spital cu leziuni la un plământ în timp ce fiul ei a fost arestat.

Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, printr-o ordonanţă din data de 24 iulie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul F.J., în vârstă de 23 ani pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 199 din Codul penal cu referire la art. 188 alin. 1 din Cod penal. „Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în seara zilei de 23 iulie, în jurul orei 24.00, inculpatul F.J. i-a solicitat mamei sale R.E.I., în vârstă de 43 de ani, să iasă din locuința situată în comuna Sălard, Bihor, în curte, unde a atacat-o cu un cuțit provocându-i mai multe plăgi tăiate la nivelul toracelui. Leziunile provocate persoanei vătămate au interesat un organ cu rol în menținerea vieții, respectiv plămânul stâng, fiind necesare pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații”, se arată în comunicatul transmis de procurori. Potrivit aceleeaşi surse, prin ordonanţa din data de 24 iulie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 ore. La data de 24. iulie procurorul de caz a formulat referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, iar ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigaţii Criminale.