Una dintre maşini s-a răsturnat în Valea Gepişului - Accident în Groşi
Două persoane au scăpat cu răni uşoare după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident, pe DN1. În urma impactului, una dintre maşini s-a răsturnat într-un pârâu.
Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, marți, la ora 21.55, pe DN1, în localitatea bihoreană Groși, un tânăr de 22 de ani, din comuna Aușeu, în timp ce conducea un autoturism, într-o succesiune de curbe, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a efectuat un viraj la stânga, pe un drum adiacent și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de un bărbat de 27 de ani, din comuna Cizer, județul Sălaj. „În urma impactului, primul autovehicul a fost proiectat în pârâul Valea Gepișului. În urma accidentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora nu s-a impus internarea în spital”, a precizat comisarul şef Alina Fărcuţa. Aceasta a mai adăugat că polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Foto: alesdonline.ro
Comentarii
Nu există nici un comentariu.