Poliţişti din cadrul Compartimentului Poliţiei de Proximitate au continuat, joi, acţiunile pe raza municipiului Oradea pentru a verifica modul în care instituţiile de învăţământ respectă prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi ale Legii nr. 35/2007 privind siguranţa şi accesul în unităţile de învăţământ. Au fost verificate nouă unităţi de învăţământ, au fost controlaţi nouă paznici şi instruiţi alţi cinci.