Unul dintre șoferi, în vârstă de 24 de ani, și-a pierdut viața - Accident mortal pe DN1
Un tânăr în vârstă de 24 de ani și-a pierdut viața, în noaptea de marți spre miercuri, după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un tir.
Accidentul s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02.40. “Un tânăr de 24 de ani, din localitatea Călățea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, în afara localității Săbolciu, înspre localitatea Aleșd, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autotren cu semiremorcă, condus, din sens opus, de un bărbat de 56 de ani, din Ungaria. În urma testării bărbatul de 56 de ani, care conducea autotrenul, cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ”, a precizat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Din păcate, în urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni care i-au provocat decesul, la fața locului. Traficul rutier pe respectivului tronson de drum a fost blocat și deviat prin localitatea Săcădat, județul Bihor, revenind la normal la ora 05.55. Polițiștii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.