Poliţiştii compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Bihor au depistat-o în prima zi a săptămânii, în comuna Bratca pe o localnică de 52 de ani din Beznea, urmărită internaţional.


Femeia era urmărită internaţional din anul 2003, ea fiind condamnată la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Aceasta fusese condamnată de instanţa de judecată pentru că a provocat un prejudiciu de 160.000 lei unei societăţi comerciale din Piteşti, de la care a achiziţionat diverse produse, pentru plata cărora a instigat la completarea unei file CEC cu date necorespunzătoare, Femeia se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea la care fusese condamnată, motiv pentru care, în cursul lunii octombrie 2003 s-a solicitat urmărirea sa. Aceasta a fost reţinută în Arestul I.P.J. Bihor şi urmează a fi încarcerată în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei.