Poliţiştii Compartimentului Urmăriri, Serviciul de Investigaţii Criminale şi poliţiştii Postului de Poliţie Girişu de Criş l-au depistat şi reţinut joi pe orădeanul P.C.S., de 21 de ani, împotriva căruia Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 4,2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt.

Tot joi, poliţiştii Compartimentului Urmăriri l-au depistat pe F.L.E., de 32 de ani, din Oradea, faţă de care magistraţii Judecătoriei Oradea au emis un mandat de executare a unei pedepse de 3,5 ani pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. De asemenea, joi, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 16.25, poliţiştii Postului de Poliţie Curtuişeni l-au depistat pe V.R., de 29 de ani, din Văşad, urmărit general. Judecătoria Marghita a emis faţă de acesta un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3,6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. "Cei în cauză au fost reţinuţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor şi urmează a fi încarceraţi în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepselor la care au fost condamnaţi", a spus inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.