Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat doi cetăţeni români care au prezentat, la ieşirea din ţară, declaraţii notariale false cu ajutorul cărora sperau că vor reuşi să ajungă în străinătate alături de doi copii minori. Poliţiştii au început pe numele lor urmărirea penală pentru fals şi uz de fals.

În primul caz, vasluianca Gabriela P., de 27 de ani, a prezentat la ieşirea din ţară, în PTF Borş, pentru un minor în vârstă de 16 ani, care o însoţea, o declaraţie notarială eliberată de un birou notarial din Vaslui. În acest document era specificat faptul că părinţii copilului s-au prezentat în faţa notarului public, fiind de acord ca fiul lor să călătorească în Danemarca, pentru a participa la un schimb de experienţă cu elevii unui liceu din Viborg, organizat de un Grup Şcolar Industrial din Vaslui, însoţit de Gabriela P. Din verificările efectuate a rezultat însă că, la data emiterii documentului, tatăl minorului se afla în străinătate, în realitate, în faţa notarului prezentându-se o altă persoană. Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră au început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual în participaţie improprie faţă de mama minorului, uz de fals faţă de Gabriela P., respectiv fals în declaraţii şi fals privind identitatea pentru persoana care s-a prezentat în fata notarului public în numele tatălui copilului. Tot în Borş a ajuns şi o tânără din Neamţ, Ramona T., de 27 de ani, care le-a arătat poliţiştilor, pentru fiul său în vârstă de 4 ani, care o însoţea, o declaraţie notarială eliberată de un birou notarial din Piatra-Neamţ. În acest document era specificat faptul că tatăl acestuia s-a prezentat în faţa notarului public, fiind de acord ca fiul lui să călătorească în Italia, însoţit de mama sa. Din verificările efectuate a rezultat că la data emiterii documentului tatăl minorului se afla în străinătate. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră au început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual în participaţie improprie şi uz de fals faţă de mama minorului, respectiv fals în declaraţii şi fals privind identitatea pentru persoana care s-a prezentat în fata notarului public în numele tatălui copilului.